Pasiunea mea pentru acest domeniu a luat nastere in urma cu 10 ani, la o varsta la care eram considerata prea mica pentru vise atat de mari. La 13 ani mi-am luat “La revedere” de la papusi si am spus un “Bine v-am gasit” ojelor care mi-au colorat anii ce au urmat.

Povestea mea incepe de fapt, acolo unde se termina stadiul de visare si incepe creatia. Pasiunea, la randul ei, a adus odata cu ea responsabilitatea si maturitatea. Astfel, cu acestea “in spate” si cu gentuta de culori si ustensile in mana, ma deplasam la domiciliul clientelor pentru a le oferi serviciile mele, insa dupa cativa ani renuntasem la acest obicei de a merge la domiciliul clientelor, deoarece era obositor, solicitant si incomod, in special pentru postura, deoarece mobilierul clientelor nu era adecvat. Totusi am gasit o alta alternativa, de a ma ocupa de clientele mele in biroul tatalui meu dupa ce el isi termina treaba.

Ambitia mea crestea pe masura scepticismului cu care eram privita de catre clientele care nu ma cunosteau si ramaneau surprinse de seriozitatea unui copil de 14 ani.

A urmat o etapa marcata de noi descoperiri. Aici am descoperit gelul, de asemenea, am descoperit o persoana deosebita pe nume Mihaela Sz. ( o manichiurista cu multi ani de experienta si expertiza avuta deja la momentul respectiv in domeniul manichiuri) cu incredere in fortele mele, care m-a incurajat atat moral, cat si material (lampa uv, geluri), suficient pentru un start si careia ii multumesc pe aceasta cale. Iar asa cum startul a fost dat, a urmat si initierea in cursul de baza, unde m-am batut din nou de scepticismul profesoarei din cadrul cursului cu privire la abilitatile mele in acest domeniu la o varsta atat de frageda, insa l-am finalizat cu succes.

Astfel, ce a urmat a fost perioada liceului marcata de jonglarea dintre teme si cliente, dar si o perioada benefica pentru dezvoltarea mea, deoarece am inceput sa imi gestionez mai bine timpul si sa valorific banul.

Talentul mi-a fost slefuit an de an, prin cursurile de perfectionare la care am participat, deoarece mi-am dat seama ca doar asa voi putea sa le ofer clientelor calitate si diversitate.

Urmatoarea etapa din drumul parcurs pana in prezent, a fost marcata de decizia mea dupa terminarea liceului de a studia la Facultatea de Psihologie. A fost o perioada grea, deoarece implicarea in cadrul facultatii era mult mai mare fata de cea de la liceu cu care eram obisnuita, iar pretentiile profesorilor exagerate. A urmat din nou o perioada de jonglat intre studiu si programari, iar deoarece nu imi place sa ma menajez, am ales sa ma si angajez in acea perioada la doua saloane de manichiura din Cluj.

Astfel, pasiunea mi-a starnit si mai tare interesul in a invata cat mai multe tehnici si noutati, fapt care a dus la decizia mea de a urma cursuri la scoala de unghii EMI, in cadrul careia am cunoscut-o pe Tunde Retegan, datorita careia progresul meu intr-un timp scurt a fost vizibil.  Ceea ce predau in prezent este baza cunostiintelor pe care le-am invatat de la Tunde si in prezent le transmit in cadrul cursurilor de manichiura. Asadar ii sunt recunoscatoare pentru tot.

Deciziile si provocarile m-au urmat in orice moment, de multe ori, in timpul sesiunii, fiind pusa in situatia de a alege intre a invata sau a-mi onora programarile.

Dupa finalizarea anilor de studiu la nivel licenta, plina de entuziasm si cu speranta ca imi voi deschide in viitor un cabinet de psihoterapie, am luat decizia de a merge mai departe si de a ma inscrie si la master. Astfel, dupa multe momente in care am incercat sa echilibrez balanta, aceasta a fost in cele din urma, in defavoarea Masteratului, dar in favoarea pasiunii si afacerii mele. Asa ca,am hotarat sa ma axez pe ceea ce am iubit din totdeauna si am inceput sa duc la un alt nivel acesta pasiune.

Cu toate ca a fost o distanta lunga de parcurs pana in momentul acesta, in care, imi pot dezvalui povestea, prin extrem de multa munca si dorinta am facut ca acel vis de acum 10 ani sa prinda contur si sa se realizeze azi.


“If you see it in your mind, you can hold it in your hand.” ~Steve Harvey

Interviu trainer : Giulia Balla

Povestea despre cum a aparut Giulia Nails Academy & Shop

Rulează videoul

Abonare newsletter

Incepe conversatie
Doresti informatii suplimentare?
Salut! Sunt Giulia. Cu ce te pot ajuta?